Tu, dragoste oarbă

Ești învăluită într-un văl de ceață ce te apără. Ești o viperă ce atacă muritorii de rând cu sânge rece, îi distrugi încet, încet, fără să-ți pese de nimeni și nimic. Oare de ce nu pleci, de ce nu te evapori în ocean, de ce nu scalzi în soare și dispari o dată pentru totdeauna și lași aceste ființe ilogice în pace? Crezi că ești mai presus de toate, dar nu, nu ești, draga mea epavă!

Tu, dragoste oarbă, ești inferioară tuturor prin simplul fapt că distrugi suflete nevinovate, că furi gânduri din tărâmul lor sfânt. Ești condamnată la moarte, la pierire pentru că ești fără scrupule și conștiință. Credeam că ești altfel, că ai intenții nobile și galante, dar de fapt, ascunzi decât crime odioase, fapte ce au ucis inimile oamenilor disperați. Fugi de la locul faptei, îți ascunzi amprentele cu vântul și alergi cu noapte spre uitare.

Ah, tu, iubire animalică, dă-ți foc în deșertul amintirilor și ascunde-te în praf de stele. Ai ajuns atât de jos, atât de șubredă încât îmi provoci greață, tu moleculă neînsemnată ce ești!

De ce nu îți dai jos masca arginte ce este de fapt o tinichea fără valoare și îți arăți chipul scrijelit de timp și de vină? Haide, învârte-te în propile tale minciuni și spune că nu este adevărat că ne furi, că ne duci cu bombonica. Da, tu, val de impuritate, ascultă-i pe cei din jur, vei auzi numai blesteme pline de ură ce te vor condamna la închisoare pe viață în apusul vinovăției. Ai grijă, păcătoaso, ai grijă să nu te afunzi și mai tare în pământ decât ești. 

Mi se face rău când aud de tine, timpul te urăște, natura de disprețuiește și ceilalți ce și-au dat seama de tine te judecă aspru.

Tu, dragoste oarbă, ți-ai croit un drum mlăștinos, plin de obstacole și acum plătești. Acum plătești dur pentru că ești o pacoste pentru toți, acum, ești singură în această lume mare!

*

Tic-tac-tic-tac, acum te-ai evaporat...

Hâmmm, dragostea-i oarbă...